Un adolescent de 15 ani este în comă, după ce a fost lovit, joi, de o maşină pe o stradă din Cisnădie, judeţul Sibiu.
”ISU Sibiu a intervenit de urgenţă cu un echipaj SMURD cu medic în localitatea Cisnădie, str. Băilor, unde un pieton a fost acroşat de un autoturism. La faţa locului a intervenit de urgenţă şi un echipaj SAJ”, a transmis, joi, ISU Sibiu.
Sursa citată a precizat că victima este un adolescent de 15 ani care a fost transportat la UPU Sibiu în stare de inconştienţă.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
La rândul lor, poliţiştii au precizat că adolescentul a fost accidentat în timp ce traversa partea carosabilă. Atât şoferul, de 43 de ani, cât şi victima sunt din Cisnădie.
Poliţiştii încearcă să stabilească toate împrejurările producerii accidentului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.