Un echipaj CBRN al ISU Timiş a intervenit, luni, la o clădire din Timişoara unde o persoană a reclamat că se simte un miros înţepător, însă măsurătorile făcute în cinci apartamente, în casa scării şi la subsol nu au indicat valori depăşite ale vreunor substanţe periculoase. Zece persoane au ieşit din locuinţe, iar una a suferit un atac de panică, primind îngrijiri medicale.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Timiş au anunţat că, luni, în jurul orei 09:00, au fost solicitaţi să intervină în Piaţa Ţepeş Vodă din Timişoara, într-o clădire în care apelantul susţinea că se simte un miros înţepător, astfel că acolo au ajuns un echipaj CBRN şi o motocicletă de prim ajutor SMURD.
"Până la sosirea echipajelor la faţa locului, apelantul a fost îndrumat de către colegii din dispecerat să ventileze încăperile şi să evite folosirea întrerupătoarelor sau a altor surse de aprindere. La sosirea echipajelor la locul intervenţiei, în curtea imobilului erau autoevacuate 10 persoane.
Din fericire, în urma măsurătorilor efectuate de către echipajul CBRN în 5 apartamente, în casa scării şi în subsolul imobilului, nu au fost înregistrate valori depăşite privind prezenţa unor substanţe periculoase", au precizat aceştia.
Totuşi, au fost ventilate spaţiile, urmând a se face şi alte măsurători încă într-un apartament.
O persoană a suferit un atac de panică şi a primit îngrijiri medicale de la paramedicul care încadrează motocicleta SMURD.
În luna februarie, 70 de persoane au fost evacuate dintr-un bloc de pe Calea Şagului din Timişoara, unde se simţea un miros înţepător care pătrundea şi în apartamente, după ce într-o cofetărie de la parter s-a făcut dezinsecţie.
În noiembrie 2019, la Timişoara, trei persoane au murit, iar alte 10 au ajuns la spital după ce în blocul în care locuiau au fost făcute acţiuni de dezinsecţie şi deratizare.
În aceeaşi perioadă, din motive similare, au fost evacuaţi locatarii din mai multe blocuri din Timişoara.
Patronul firmei care a făcut dezinsecţia şi deratizarea soldate cu decesul a trei persoane a fost trimis în judecată în mai 2020.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.