Şeful Biroului Rutier din Poliţia Municipiului Iaşi Gheorghiţă Ciobanu şi alţi doi poliţişti la aceeaşi structură au fost puşi sub control judiciar de DNA, pentru 60 de zile, fiind suspectaţi de luare de mită în formă continuată, în dosarul în care alţi poliţişti au fost reţinuţi săptămâna trecută. Ei ar fi primit produse alimentare de catering în valoare totală de peste 2.300 lei de la reprezentanţii unui restaurant, pentru a nu-i sancţiona pe şoferii localului, în cazul unor contravenţii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Iaşi au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu 3 septembrie, faţă de inculpaţii: Gheorghiţă Ciobanu, la data faptei şef al Biroului Rutier Iaşi – Poliţia Municipiului Iaşi, pentru luare de mită în formă continuată, Bogdan Gabriel Ciochină şi Gabriel Dămoc, la data faptei agenţi de poliţie în cadrul Biroului Rutier Iaşi – Poliţia municipiului Iaşi, pentru luare de mită în formă continuată.

"În perioada 11 februarie 2019 – 24 iulie 2020, cei trei inculpaţi, în baza unei înţelegeri tacite ce exista la nivelul Poliţiei Rutiere Iaşi şi a conducerii unui restaurant, ar fi pretins şi primit prin intermediari, cu acordul directorului restaurantului, produse alimentare de catering în valoare totală de peste 2.300 lei, pentru a-i proteja pe conducătorii auto ai restaurantului, în sensul de a nu constata şi sancţiona contravenţiile comise de aceştia sau eventualele contravenţii pe care aceştia le-ar săvârşi sau/şi pentru a aplica sancţiuni contravenţionale mai blânde", arată DNA.

Produsele respective ar fi fost pretinse atât pentru sine, cât şi pentru alte persoane (prieteni, rude) din anturajul celor trei poliţişti.

Pe timpul controlului judiciar, cei trei inculpaţi trebuie să respecte mai multe obligaţii, între care să nu părăsească teritoriul României şi să nu se aproprie şi să nu comunice, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţă şi să nu îşi exercite funcţia în exercitarea căreia au săvârşit fapta.

Celor trei inculpaţi li s-a atras atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

În cauză se efectuează cercetări şi faţă de alte persoane, mai arată DNA.

În 27 august, DNA anunţa că doi agenţi de poliţie din Iaşi au fost reţinuţi de procurorii DNA, iar alţi doi sunt cercetaţi sub control judiciar, pentru că ar fi pretins şi primit produse alimentare de la un restaurant pentru a-i proteja în trafic pe şoferii localului. Totodată, a fost reţinut şi directorul restaurantului, acuzat de dare de mită în formă continuată şi de conducerea unui autoturism fără a avea permis.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.