Şapte persoane suspectate că au determinat mai multe tinere să se prostitueze în Elveţia, Germania, Marea Britanie, Belgia, Cehia şi Spania au fost reţinute, fiind acuzate de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi proxenetism.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată (DIICOT) au dispus reţinerea pentru 24 de ore a inculpaţilor Bloju Alexandru- Florentin, Scarlat Ionuţ-Răzvan, Florescu Ion Elen, Moiş Gheorghe Daniel, Tismănaru Marius-Claudiu, Grigore Cristian Bogdan şi Oprescu Gabriel Costinel pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi proxenetism.
Ancheta în cauză a pornit de la o sesizare ce viza suspiciunea că, începând cu anul 2009, membrii a patru grupuri infracţionale organizate au determinat mai multe tinere să practice prostituţia în Elveţia, Germania, Marea Britanie, Belgia, Cehia şi Spania (zona Ibiza), obţinând astfel sume importante de bani, ce au fost folosite la cumpărarea de bunuri pe numele membrilor grupurilor infracţionale organizate sau pe numele unor persoane din anturajul acestora.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Din cercetările efectuate a rezultat faptul că inculpaţii au obţinut din activitatea infracţională importante sume de bani, doar prin transferuri bancare fiind realizate tranzacţii în sumă de circa cinci milioane de euro. Pentru destructurarea celor patru grupuri infracţionale, acţiunea s-a înscris într-o serie mai amplă de activităţi desfăşurate în cadrul Echipei Comune de Anchetă constituită între autorităţile judiciare din România, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord şi Regatul Belgiei”, anunţă procurorii DIICOT.
Potrivit acestora, Eurojust - Unitatea de Cooperare Judiciară a Uniunii Europene - a asigurat suportul operaţional şi financiar necesar constituirii şi desfăşurării activităţilor operaţionale aferente acestei echipei.
Totodată, Eurojust a facilitat cooperarea dintre Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Piteşti si autorităţile judiciare din Regatul Unit al Marii Britanii,Belgia, Elvetia, Germania si Cehia, facilitând organizarea de reuniuni de coordonare.
În urmă cu o săptămână, procurorii şi poliţiştii au făcut peste şaptezeci de percheziţii în judeţele Argeş, Dâmboviţa, Prahova şi în Capitală, pentru destructurarea a patru grupări infracţionale specializate în trafic de persoane, proxenetism şi spălare de bani. Alte douăzeci de percheziţii au fost făcute în Marea Britanie, Belgia, Elveţia şi Cehia, fiind vizate 52 de persoane.
Procurorii DIICOT anunţau atunci că dosarul are ”o largă componentă transnaţională”, întrucât activitatea infracţională se desfăşura atât în România, cât şi în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Belgia, Elveţia, Germania, Cehia şi Spania.
În urma percheziţiilor efectuate în România au fost depistaţi 35 dintre membrii grupărilor şi au fost ridicate sume importante de bani, 24 de laptop-uri, 92 de smartphone-uri, 9 tablete, cinci sute de grame de aur, un pistol cu aer comprimat şi patru cartuşe de carabină deţinute ilegal, 34 de ceasuri de lux, în valoare estimată de circa 210.000 de euro.
De asemenea, s-a instituit sechestru asigurator pe două terenuri (estimate la circa 100.000 de euro), opt autoturisme de lux (estimate la două sute de mii de euro) şi opt imobile (estimate la 1.200.000 de euro).
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale, iar acţiunea a fost efectuată cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul IPJ Argeş, sprijiniţi de jandarmi din Craiova, Bucureşti, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.