Ionuţ Cătălin Bălan, românul arestat preventiv pentru terorism, crea panică la metrou în Franţa strigând ”Allah akbar!” şi era gata să-şi dea viaţa pentru Islam, convin că viaţa pe pământ este ”doar un pasaj” şi că dacă moare ajunge în paradis. El îşi creştea singur fiul în vârstă de cinci ani, alături de care apare în poze făcând gestul care semnifică faptul că Allah este singurul Dumnezeu, potrivit motivării Curţii de Apel Piteşti.
”Cu prilejul discuţiei purtate în ziua de 12.03.2015, inculpatul relatează cu încântare cum reuşea să creeze panică în metroul din Franţa strigând cu voce tare «Allah akbar!», moment în care toţi cei prezenţi erai speriaţi («M-am îmbrăcat bine… Cum mă îmbrac eu… Ca musulmanii…Chiar ziceau că sunt d-ăla. Şi când am ieşit din metrou am strigat tare Allah akbar! Toţi s-au lăsat în jos aşa, să mor dacă te mint… Când am ieşit din metrou şi am făcut repede dreapta, patru maşini de poliţie»” se arată în încheierea de şedinţă de la Curtea de Apel Piteşti care a admis propunerea de arestare preventivă a lui Bălan.
Românul suspectat de terorism era convins că tot ceea ce face este ”pentru Allah şi pentru paradis” şi că viaţa pe pământ este ”doar un pasaj”, reiese din datele strânse de anchetatori.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
Ionuţ Cătălin Bălan povestea, de asemenea, despre convingerile sale extremiste.
”Eu ziceam tot timpul prin metrouri, prin ăstea… Venea poliţia, venea ăia.. Allah Akbar! Când strigam o dată tare… făceau oamenii aşa! Zic: ho! Ce-aveţi? Speriaţi, frate! Zic, eu dacă aş apuca într-un tren cu bombe, şi numai bombe, numai d-ălea sar în aer (...)! Mor şi mă duc în paradis! Zic: aşa vrea Allah, dar voi, de ce le-o frică?! Nu ştiu!”, spunea Bălan într-o convorbire interceptată de anchetatori în luna martie a anului 2015.
Potrivit documentului citat, Ionuţ Cătălin Bălan a citit pentru prima dată Coranul în anii 2002-2003, la îndemnul unor cetăţeni pakistanezi rezidenţi în Bucureşti, apoi în 2006, când s-a stabilit la Toulouse, în Franţa, a redevenit interesat de religia islamică, convertindu-se la Islam în anul 2012. În acelaşi an s-a născut fiul său, pe care l-a botezat cu nume arab. Copilul are o mamă care a fost prostituată şi era crescut în România de către tatăl său, reiese din datele anchetatorilor. De altfel, la Curtea de Apel Piteşti Ionuţ Cătălin Bălan a cerut să nu fie arestat fiindcă are un copil în întreţinere, fiind singurul părinte întreţinător.
Din acelaşi document reiese şi că Bălan ar fi încercat să îi inoculeze şi fiului său valorile Islamului.
”La începutul lunii martie 2017, B.I.C. i-a trimis lui Abdel Karim fotografii ale sale şi ale fiului său în vârstă de cinci ani în care ţin degetul arătător de la mâna dreaptă îndreptat în sus, semn prin care musulmanii exprimă faptul că Allah este singurul Dumnezeu şi Mohamed profetul său, gest ce a fost preluat şi de liderul DAESH Abu Bakr Al-Baghadadi în timpul primului său discurs la rugăciunea de vineri, după ce Mosulul a fost cucerit de DAESH, acelaşi gest fiind folosit şi de Osama Bin Laden. Gestul reprezintă, din punct de vedere politic, o respingere a oricărei forme de guvernământ care nu se află sub legea Sharia, reprezentând credinţa că Islamul trebuie impus cu sabia”, se mai arată în motivarea Curţii de Apel Piteşti.
Ionuţ Cătălin Bălan, care îşi spune ”Ibrahim ” după ce s-a convertit la Islam, a fost arestat preventiv în 30 iunie de Curtea de Apel Piteşti, fiind acuzat de terorism. El a contestat decizia, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să se pronunţe în 13 iulie asupra contestaţiei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.