Roata panoramică din Târgul de Crăciun din Constanţa a rămas blocată, vineri seară, cu 45 de persoane, dintre care 29 de copii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou

UPDATE: Reprezentanţii ISU Dobrogea au precizat că roata panoramică a fost blocată aproximativ 20 de minute, iar aceasta a pornit în timp ce oamenii erau evacuaţi, din cauza unei erori tehnice.

De asemenea, la finalul intervenţiei, copiilor prezenţi la Târgul de Crăciun le-au fost prezentate autospecialele.
 

UPDATE: “În această seară, prin apel unic la 112, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea al judeţului Constanţa a fost solicitat să intervină la Târgul de Crăciun, acolo unde roata panoramică a rămas blocată cu persoane în ea. La faţa locului au fost alocate mai multe resurse, trei echipaje de prim ajutor, o autoscară, o autoplatformă şi o autospecială de stingere. Încet, încet roata a fost repusă în funcţiune, iar persoanele au fost extrase din cabine, în siguranţă, de către colegii mei. Au fost evacuate în total 16 adulţi şi 29 de copii, care, din fericire, nu au avut nevoie de îngrijiri medicale”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Ana Maria Stoica.

ŞTIRE INIŢIALĂ: Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au fost sesizaţi, vineri seară, că roata panoramică din Târgul de Crăciun din Constanţa s-a blocat. La faţa locului s-au deplasat trei echipaje SMURD, autoscara şi autoplatforma.

În roată se aflau 16 adulţi şi 29 de copii. În scurt timp, roata s-a deblocat şi toate persoanele au putut coborî.
 
ISU Constanţa a anunţat că nicio persoană nu a avut nevoie de îngririle medicilor.
 
Târgul de Crăciun din Constanţa s-a deschis joi seară.
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.