Circulaţia pe Podul Grant va fi restricţionată, pe breteaua de urcare dinspre Calea Giuleşti, pentru efectuarea de lucrări.
”În continuarea lucrărilor de «Reabilitare şi consolidare Pasaj Grant», se va restricţiona circulaţia pe breteaua de urcare pe Podul Grant dinspre Calea Giuleşti (din direcţia Bd. Constructorilor) către Str. Turda, începând cu data de 06.09.2023, ora 07:00, până la finalizarea lucrărilor prevăzute de proiect”, anunţă Brigada Rutieră.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Sursa citată a precizat că nu vor fi afectate benzile de circulaţie ale căii principale de pe Podul Grant, respectiv benzile de circulaţie de pe Calea Giuleşti.
”Având în vedere aceste aspecte, Brigada Rutieră solicită conducătorilor de autovehicule să circule cu prudenţă, să păstreze o distanţă suficientă pentru a putea frâna în condiţii de siguranţă, să respecte semnificaţia semnalizării rutiere temporare, precum şi semnalele poliţiştilor rutieri, a mai transmis sursa citată.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.