Primele victime ale accidentului rutier petrecut, miercuri seară, în localitatea clujeană Caţcău, după ce un autocar şi un autoturism s-au ciocnit au fost preluate de la locul accidentului şi vor fi transportate la spital, starea lor fiind bună, a declarat, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj, Andrei Biriş. Din primele informaţii, se pare că accidentul s-a produs după ce autoturismul a pătruns pe contrasens. La ora actuală, traficul rutier în zonă este complet blocat.
Purtătorul de cuvânt al ISU Cluj a precizat că, deocamdată, nu se cunoaşte starea şoferului care este încarcerat.
Până la ora actuală, nu s-a stabilit câte persoane se aflau în autocar, dar medicii sunt la faţa locului pentru a evalua starea de sănătate a tuturor pasagerilor şi urmează să decidă câte persoane vor mai fi transportate la unităţi medicale.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
La rândul lor, reprezentanţii Poliţiei Judeţene Cluj au precizat că accidentul s-a produs pe drumul naţional 1 C Dej - Baia Mare, la ieşirea din localitatea Câţcău, în apropiere de Dej, traficul în zonă fiind complet blocat.
Din primele informaţii, se pare că accidentul s-a produs după ce autoturismul a pătruns pe sensul opus de mers. Informaţiile preliminare indicau şase răniţi din autocar şi şoferul autoturismului încarcerat, însă conştient.
În judeţul Cluj a fost activat Planul Roşu de intervenţie pentru gestionarea evenimentelor cu victime multiple.
La faţa locului intervin o autospecială pentru transport personal şi victime multiple (ATPVM), o ambulanţă SMURD de terapie intensivă, un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Cluj şi o autospecială de stingere cu modul de descarcerare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.