Primarul comunei Grădinari din judeţul Olt a murit în urma unui accident rutier produs pe DN 64, după ce ambulanţa privată în care se afla şi care transporta persoane la dializă, a fost lovită de un autoturism condus de un bărbat de 32 de ani. Acesta din urmă avea o concentraţie de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat şi există indicii conform cărora ar fi consumat substanţe psihoactive.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Accidentul a avut loc pe DN 64, în comuna Strejeşti, judeţul Olt, luni seară.

”Din primele verificări, poliţiştii au constatat faptul că, în eveniment, au fost implicate 2 autovehicule, respectiv un autoturism condus de un tânăr de 32 de ani, din municipiul Slatina, judeţul Olt, şi un autoturism condus de un bărbat de 52 de ani, din comuna Strejeşti, judeţul Olt. În urma evenimentului rutier, 6 persoane au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina”, a transmis IPJ Olt.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Ulterior, pentru una dintre cele 6 persoane transportate la spital a fost declarat decesul.

Ambii şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, indicând o valoare negativă pentru bărbatul în vârstă de 52 de ani, respectiv o valoare de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru tânărul în vârstă de 32 de ani.

De asemenea, tânărul a fost testat cu aparatul din dotare, iar în urma testării au reieşit indicii cu privire la posibila prezenţă a substanţelor psihoactive.

”Menţionăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanţe interzise”, a arătat sursa citată.

Poliţiştii fac cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, ucidere din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Potrivit unor surse locale, unul dintre autoturismele implicate este o ambulanţă privată, care transporta persoane pentru dializă. În aceasta se afla şi primarul comunei Grădinari din judeţul Olt, Mihai Ioana, învârstă de 61 de ani, el fiind persoana care a murit. Maşina pentru dializă era condusă de bărbatul în vârstă de 52 de ani.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.