Poliţiştii din Bucureşti au reţinut şi a treia prsoană suspectată că l-ar fi jefuit, pe o stradă din Sectorul 1, pe consulul general al României la Miami. Anterior, doi bărbaţi au fost arestaţi.
Poliţia Capitalei a anunţat, luni seară, că a fost reţinută şi cea de-a treia persoană suspectată că l-ar fi jefuit, pe o stradă din Sectorul 1, pe consulul general al României la Miami, Cătălin Ghenea.
”Acesta urmează a fi prezentat magistraţilor cu propunere legală. Menţionăm că în această cauză poliţiştii Capitalei au reţinut doi bărbaţi bănuiţi de săvârşirea faptei, ulterior aceştia fiind arestaţi. Poliţiştii continuă cercetările sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie”, a transmis Poliţia Capitalei.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Cercetările au fost demarate în 17 septembrie, când Ghenea a sunat la 112 şi a anunţat că, în timp ce se afla pe o stradă din Sectorul 1 a fost îmbrâncit de 3 persoane necunoscute, după care i-au sustras portofelul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.