Un poliţist de la Biroul Rutier Ploieşti a fost ameninţat de un taximetrist pe care îl oprise în trafic, fapta petrecându-se în sediul Poliţiei, în prezenţa altor cinci poliţişti. Sindicatul Europol, care a făcut public incidentul, reclamă "dubla măsură" de care a dat dovadă procurorul care a considerat că taximetristul nu prezintă pericol public şi trebuie lăsat în libertate. Sindicaliştii amintesc că, în cursul acestui an, un bărbat a fost arestat preventiv doar pentru că a ameninţat un judecător prin intermediul unui document transmis prin fax la Judecătoria Sighetu Marmaţiei.
Incidentul de la Ploieşti a avut loc joi seară, în jurul orei 20:00, pe Şoseaua Vestului, unde un echipaj al Poliţiei Rutiere a oprit în trafic un taximetrist care nu purta centura de siguranţă şi care vorbea la telefon fără dispozitiv hands free.
"La momentul interceptării în trafic, şoferul a fost extrem de iritat pentru că poliţiştii «s-au găsit să-l oprească tocmai pe el», spunându-le că nu doreşte să le înmâneze documentele si ulterior, punându-se în mişcare către direcţia unuia dintre agenţii de poliţie, fiind cât pe ce să-l acroşeze. Întrucât integritatea fizică i-a fost pusă în pericol, colegul nostru l-a somat cu armamentul din dotare fără a executa vreun foc, solicitându-i şoferului să oprească motorul maşinii, acesta conformându-se după ce la faţa locului au sosit şi alte echipaje în sprijin pentru a-l conduce la sediul poliţiei. La sediul Biroului Rutier Ploiesti, în prezenţa a 5 poliţişti, individul în cauză l-a ameninţat pe colegul nostru care îl somase să oprească motorul maşinii întrucât comportamentul său reprezenta un real pericol pentru ceilalţi participanţi la traficul rutier, spunându-i agentului de politie să nu creadă că stă 24 din 24 de ore îmbrăcat în uniformă, că îl va întâlni în timpul liber şi va vedea el”, transmit sindicaliştii din Europol, într-o postare pe Facebook.
Reprezentanţii poliţiştilor reclamă faptul că, deşi agentul ameninţat şi-a sesizat imediat superiorii cu privire la ultrajul comis asupra sa, procurorul de caz a precizat că nu se impune măsura reţinerii întrucât bărbatul nu prezintă pericol public.
"În continuare constatăm dubla măsură în ceea ce priveşte infracţiunile de ultraj, în contextul în care în cursul acestui an, un bărbat a fost arestat preventiv doar pentru că a ameninţat un judecător prin intermediul unui document transmis prin fax la Judecătoria Sighetu Marmaţiei. Ne întrebăm cum ar mai putea poliţiştii să-şi facă datoria cu devotament şi curaj pentru a-i apăra pe cetăţeni dacă inclusiv procurorii tratează cu o lejeritate exagerată faptele de ultraj comise împotriva poliţiştilor şi cât de în siguranţă ar mai trebui să se simtă simplii cetăţeni în aceste condiţii”, scriu oficialii sindicatului Europol.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.