Poliţia Română a anunţat, vineri, că, în a doua zi de Crăciun, s-au înregistrat 15 accidente grave de circulaţie, în urma cărora 8 persoane au decedat, iar 12 au fost grav rănite. Bilanţul total al persoanelor care au murit în accidente de circulaţie, de Crăciun, a ajuns la 27.
”Ieri, la nivel naţional, s-au produs 15 accidente grave de circulaţie, în urma cărora 8 persoane au decedat, iar 12 au fost grav rănite”, a anunţat, vineri dimineaţă, Poliţia Română.
Poliţiştii au precizat că au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, fiind constatate 118 infracţiuni la regimul rutier.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Au fost reţinute 362 de permise de conducere şi retrase 56 de certificate de înmatriculare.
Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au prezentat, joi, într-o postare pe Facebook, un bilanţ al accidentelor din ultimele 48 de ore - 44 de accidente, 19 persoane decedate şi 33 grav rănite.
"Este foarte mult, este extrem de mult!", arată aceştia, îndemnându-i pe şoferi să respecte regulile rutiere.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.