Pluta de salvare cu însemne militare care a fost găsită în apropierea Portului Constanţa de către specialiştii Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) provine cel mai probabil de la o navă rusească.
Reprezentanţii ARSVOM au declarat că această plută de salvare conţine însemne în limba rusă, neavând însă alte elemente de identificare.
De asemenea, reprezentanţii Forţelor Navale au confirmat că această plută de salvare şi vestele găsite pe ea nu aparţin vreunei nave militare a României.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Reprezentanţii ARSVOM au anunţat că au recuperat o plută de salvare la aproximativ 10 mile marine travers de Portul Constanţa. Pe plută, care are însemne militare, nu se afla nicio persoană. De asemenea, pe plută erau şi mai multe veste de salvare care aveau un număr de bordaj şi nu numele navei cum ar fi trebuit, susţin reprezentanţii ARSVOM.
Deocamdată nu este cunoscut modul în care a ajuns pluta în zona respectivă.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.