Peste 40 de percheziţii au loc, marţi dimineaţă, la persoane suspectate de proxenetism, în judeţele Constanţa, Buzău, Galaţi, Prahova, Tulcea, Călăraşi şi Bacău.
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a transmis printr-un comunicat de presă, că, marţi, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale din IPJ, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, desfăşoară activităţi într-un dosar penal care vizează săvârşirea infracţiunii de proxenetism.
"Astfel, sunt puse în aplicare 43 de mandate de percheziţie domiciliară, la 36 de locaţii din judeţul Constanţa, precum şi din judeţele Buzău, Galaţi, Prahova, Tulcea, Călăraşi şi Bacău", se arată în comunicat.
Evenimente
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Sursa citată a menţionat că activităţile beneficiază de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din Poliţia Română, precum şi de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Constanţa şi al poliţiştilor inspectoratelor de poliţie judeţene respective.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.