În ultima săptămână, la nivel naţional, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 145 de persoane şi au fost înregistrate 19 de înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere judiciară, dispuse iniţial, cu alte măsuri, anunţă Poliţia Română.
Potrivit poliţiştilor, în perioada 14 – 21 iulie, la nivel naţional, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 145 de persoane.
Astfel, poliţiştii desfăşoară activităţi specifice faţă de 31 de persoane pe numele cărora a fost dispusă măsura arestului la domiciliu şi faţă de 114 de persoane pe numele cărora a fost dispusă măsura controlului judiciar.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Tot în această perioadă, la nivel naţional, au fost înregistrate 19 înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere dispuse iniţial, cu alte măsuri.
Astfel, în patru cazuri, măsura arestului la domiciliu a fost înlocuită cu măsura arestării preventive, iar în trei situaţii a fost înlocuită cu măsura condamnării cu executare.
De asemenea, măsura controlului judiciar a fost înlocuită, în două cazuri, cu măsura arestului la domiciliu, în opt cazuri, cu măsura arestării preventive, într-o situaţie cu condamnare cu executare, iar într-un caz cu condamnarea cu suspendare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.