Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Argeş au făcut, luni, şapte perchezţii în Capitală şi în judeţele Argeş şi Giurgiu la persoane suspectate că introduceau heroină în penitenciare. Douăzeci de persoane vor fi duse la audieri la Piteşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Argeş şi ai Direcţiei de Operaţiuni Speciale - Inspectoratul General al Poliţiei Române, sub coordonarea procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T. – S.T. Piteşti, au făcut, luni, şapte percheziţii domiciliare, pe raza oraşului Mioveni, şi a municipiilor Giurgiu şi Bucureşti, la locuinţele şi locurile de detenţie ale unor persoane bănuite de trafic de droguri de risc.

Din cercetări a reieşit că, din august 2017 şi până în prezent, membrii grupării ar fi introdus în penitenciare cantităţi de heroină, care erau ulterior porţionate şi distribuite consumatorilor privaţi de libertate.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În urma percheziţiilor, au fost identificate şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 39 de comprimate de metadonă, telefoane mobile şi ustensile susceptibile a fi folosite la consumul de droguri. Douăzeci de persoane vor fi duse la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Piteşti, pentru audieri.

În activităţi sunt angrenaţi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale Argeş şi personal din cadrul Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.