Şeful Biroului pentru Imigrări Caraş-Severin, Vali Mitruş, a fost ridicat marţi dimineaţă şi dus la audieri, în contextul zecilor de percheziţii desfăşurate de DIICOT şi DNA la persoane suspectate de constituirea unui grup infracţional organizat şi de trafic de migranţi.
Vali Mitruş a fost ridicat de la locuinţa sa, urmând să fie audiat la sediul sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Caraş-Severin. Conform anchetatorilor, aproximativ 40 de persoane vor fi audiate în acest caz.
Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraş-Severin, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Caraş-Severin fac marţi dimineaţă 67 de percheziţii în judeţele Caraş-Severin, Timiş, Arad, Bihor, Argeş, Sibiu şi în Bucureşti, într-un dosar penal vizând săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de migranţi, trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României, facilitarea şederii ilegale în România şi spălarea banilor. În legătură cu acest caz, şi DNA desfăşoară 7 percheziţii, inclusiv la două instituţii publice.
Grupul este condus de un fost angajat MAI.
Conform anchetatorilor, a fost generată ”o stare de pericol la adresa securităţii naţionale, ca urmare a favorizării pătrunderii pe teritoriul României a unor cetăţeni străini, cu potenţial risc terorist”. Au obţinut avize de muncă cu încălcarea procedurilor legale 1.181 de cetăţeni străini, majoritatea din Pakistan şi Bangladesh. Pentru un aviz de muncă, migranţii ar fi plătit între 500 – 1.000 de euro, iar, cu cât termenul pentru obţinerea acestuia era mai scurt, cu atât preţul solicitat devenea mai mare, ajungând chiar şi la 5.000 – 6.000 de euro pentru o persoană.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.