Fetiţa de doi ani şi jumătate din judeţul Dolj care fusese dată dispărută şi apoi găsită moartă a fost ucisă de un tânăr de 15 ani, au stabilit procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, acesta fiind verişorul victimei. Anchetatorii au constatat că fata a fost înjunghiată şi strânsă de gât, sângele ei fiind găsit pe hainele băiatului. Adolescentul a fost reţinut, fiind ulterior arestat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au transmis, joi, că poliţiştii au fost sesizaţi, luni, cu privire la dispariţia Raisei Maria Nicoleta Stan, în vârstă de doi ani şi cinci luni, care ar fi putut fi victima unor acţiuni cu violenţă. 
 
În urma căutărilor, trupul fetiţei a fost găsit într-o zonă cu vegetaţie abundentă situată în spatele imobilului unde aceasta a fost văzută ultima dată în viaţă şi a început cercetatea la faţa locului. 
 
”În cauză s-a dispus efectuarea autopsiei medico-legale a cadavrului, iar în urma acesteia s-a stabilit faptul că moartea minorei a fost una violentă şi s-a datorat hemoragiei interne şi externe, provocată de un politraumatism cu multiple plăgi, dintre care unele penetrante, dar şi asfixiei mecanice prin strangulare. În urma administrării mai multor mijloace de probă, s-a conturat ipoteza conform căreia minorul Codreanu Nicolas Masi, în vârstă de 15 ani, a fost persoana care a produs leziunile de violenţă menţionate anterior, în urma cărora a rezultat decesul victimei Stan Raisa Maria Nicoleta”, au precizat procurorii.
 
Ei au adăugat că pe hainele băiatului suspectat a fost găsit sângele fetiţei. 
 
”Relevantă în cauză a fost expertiza genetică judiciară efectuată asupra unui obiect vestimentar ridicat de la inculpatul minor Codreanu Nicolas Masi, în urma examinării fizice a acestuia. Conform concluziilor acestei expertize, obiectul vestimentar ridicat de la persoana bănuită prezenta urme de sânge uman, iar în urma genotipării acestei probe a rezultat că aparţinea victimei Stan Raisa Maria Nicoleta. Având în vedere faptul că din probele administrate până în prezent a reieşit că minorul Codreanu Nicolas Masi, profitând de starea vădită de vulnerabilitate a victimei Stan Raisa Maria Nicoleta datorată vârstei foarte fragede (2 ani şi 5 luni), i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu un obiect tăietor-înţepător, posibil cuţit, şi a strangulat-o folosind o funie din material textil”, a transmis sursa citată. 
 
Băiatul de 15 ani a fost reţinut pentru 24 de pentru omor calificat. El urmează să fie prezentat Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. 
 
Băiatul este verişorul fetiţei ucise.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.