Opt persoane au fost puse sub acuzare în dosarul şpăgilor încasate la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, în interesul PSD Arad, acestea fiind reţinute pentru 24 de ore. Printre cei reţinuţi se află directorul DRDP Timişoara, Cristian Ispravnic, Cristian Horgea, soţul fostului prefect de Arad şi mai mulţi şefi de departamente din DRDP Timişoara care au fost duşi la Bucureşti pentru a fi prezentaţi în faţa magistraţilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu propunere de arestare preventivă. În acelaşi dosar au calitatea de suspecţi trei parlamentari, doi din Arad şi unul din Caraş- Severin.
După mai multe ore de audieri, în noaptea de luni spre marţi, procurorii DNA au decis să reţină opt persoane.
Acestea sunt Cristian Ispravnic, directorul DRDP Timişoara, Mircea Lucaciu, şef la Departamentul Venituri al DRDP Timişoara, Mirel Pascu, şef la Juridic în aceeaşi instituţie, precum şi Elisabeta Miuţescu, angajată a Direcţiei, dar şi despre Cristian Horgea, soţul fostului prefect de Arad, responsabil de cântar la Vama Nădlac2, precum şi despre Cristian Dima, lucrător la cântar. Acestora li se adaugă Anca Stoenescu, fost şef al Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad, care ar fi răspuns la comenzi politice din partea PSD, şi Alin Vasile Baetan, pentru care ar fi fost aranjat un concurs.
Cristian Ispravnic, şeful DRDP Timişoara, este acuzat de luare de mită, pentru el şi pentru alţii, trafic de influenţă, exercitarea influenţei.
Potrivit anchetatorilor, angajata DRDP Timişoara Elisabeta Miuţescu ar fi luat şpagă de aproximativ 40 de ori. Tot ea a fost implicată în scandalul din anul 2010 când un membru din staff-ul trupei AC/DC a reclamat că angajaţi ai CNADNR le-au cerut şpagă pentru a le permite trecerea camioanelor cu echipamente către Ungaria, după ce formaţia a susţinut un concert la Bucureşti. Atunci, patru angajaţi, între care şi Miuţescu, au fost concediaţi de ministrul Transporturilor de la acea vreme, însă cu toţii şi-au recâştigat posturile în instanţă în 2012.Mircea Lucaciu, şeful de la Venituri în cadrul DRDP Timişoara este acuzat de complicitate la luare de mită, complicitate la abuz în serviciu şi la cumpărare de influenţă.
Cristian Horgea, responsabil de cântarul de camioane de la Vama Nadlac 2 din judeţul Arad, este acuzat de luare de mită, trafic de influenţă, abuz în serviciu.Anca Stoenescu, fost inspector şef ISJ Arad, este acuzată de abuz în serviciu, dupa ce nu a prelungit contractul unui insector şcolar la ordinul partidului.
Ispravnic, dar şi ceilalţi inculpaţi vor trebui să fie prezentaţi judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă, intrucat aceasta este instanţa decizională în condiţiile în care un dosar vizează parlamentari ori înalţi demnitari ai statului.Toţi cei opt reţinuţi au fost urcaţi în maşini ale DNA şi duşi la Bucureşti.
În acelaşi dosar, trei parlamentari au calitatea de suspecţi: deputatul Dorel Căprar, şeful PSD Arad, despre deputatul Florin Tripa de la Arad şi despre senatorul Ioan Chisăliţă de la Caraş- Severin. Cei trei au fost şi ei audiaţi, în cursul zilei de luni, la DNA Timişoara, în acelaşi dosar.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.