Doi bărbaţi au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile ptin decizia Judecătoriei Caracal după ce au furat 900 de litri de motorină din rezervorul unui TIR parcat în comuna Deveselu şi care aparţinea unui cetăţean ceh.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Olt a anunţat vineri, că poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 5 Deveselu au reţinut joi, doi bărbaţi pentru furt calificat. 
“La data de 8 iunie 2023, în jurul orei 09:00, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi sustras motorină din rezervorul unui tir ce se afla parcat în comuna Deveselu, judeţul Olt. La faţa locului s-a deplasat echipa de cercetare din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 5 Deveselu, care, din primele verificări, a stabilit faptul că, în noaptea de 7/8 iunie 2023, persoane necunoscute ar fi sustras aproximativ 900 de litri de motorină din rezervorul unui tir ce se afla parcat în comuna Deveselu, judeţul Olt şi care aparţinea unui cetăţean ceh”, a anunţat IPJ Olt.
În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că suspecţi de comiterea faptei sunt doi bărbaţi de 31 de ani, ambii din comuna Uda-Clocociov, judeţul Teleorman, bănuiţi de comiterea infracţiunii de furt calificat.
La locuinţele acestora au avut loc percheziţii în urma cărora a fost găsită cantitatea de 200 de litri de motorină. 
Cei doi au fost prezentaţi Judecătoriei Caracal care a decis arestarea lor preventivă pentru 30 de zile.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.