O persoană a fost reţinută şi va fi prezentată magistraţilor pentru luare măsurilor legale, iar şase sunt cercetate sub control judiciar în urma celor 23 de percheziţii pe care procurorii le-au făcut în Bucureşti şi în Ilfov într-un dosar în care este vizat Programul Prima Casă. Mita pentru urgentarea dosarelor era cuprinsă între 200 şi 500 de euro, fiind instrumentate până acum 60 de astfel de cazuri.
Procurorii care instrumentează dosarul în care este vizat Programul Prima Casă au dispus reţinerea unui suspect şi plasarea sub control judiciar a alor şase. Suspectul reţinut va fi prezentat magistraţilor pentru luare măsurilor legale.
Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din I.G.P.R. au făcut, joi, 23 de percheziţii în Bucureşti şi judeţul Ilfov, la Fondul de Garantare a Creditelor, respectiv la persoane care se ocupă de Programul Prima Casă.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Potrivit procurorilor, din materialul probator administrat până în prezent s-a stabilit faptul că persoanele cercetate obişnuiesc să condiţioneze urgentarea îndeplinirii actelor ce intră în îndatoririlor lor de serviciu de primirea unor sume de bani.
"În concret, cei în cauză condiţionează soluţionarea cererilor petenţilor, beneficiari ai unor programe sociale ce implică garanţii din partea statului român, de primirea unor foloase patrimoniale necuvenite în mod direct sau prin intermediul unor apropiaţi, fiind creat astfel un mecanism între funcţionarii instituţiei din diverse compartimente, având ca scop obţinerea de beneficii personale. În acest mod nu se respectă ordinea înregistrării cererilor, nu sunt acordate şanse egale şi este încălcat accesul liber al beneficiarilor de bună credinţă, câştigători fiind doar cei ce se încadrează în ,,priorităţile” angajaţilor, în schimbul sumelor de bani date ca recompensă", precizează procurorii.
Mita solicitată de angajaţi pentru a urgenta soluţionarea dosarelor primite pentru Progamul prima Casă era cuprinsă între 200 si 500 de euro, spun sursele citate, în cazul a 60 de dosare fiind folosită această practică. În acest caz este implicat şi un şef de serviciu din cadrul Fondului Naţional de Garantare a Creditelor, alte persoane implicate fiind diverşi funcţionari şi intermediari, printre care şi un militar.
Au fost vizate 8 persoane şi audiate alte 60.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.