O macara care executa lucrări la noul corp de clădire al Spitalului de Copii ”Louis Ţurcanu” din Timişoara s-a rupt în două, o parte căzând spre Casa Sindicatelor, iar cealaltă parte a rămas în consolă, sprijinită pe acoperişul ultimului etaj al construcţiei.
În timpul unei manevre de ridicare a unui element de construcţie, o macara s-a rupt pe şantierul Spitalului de Copii ”Louis Ţurcanu” din Timişoara.
O bucată din macara a căzut spre Casa Sindicatelor de pe strada Liviu Gabor, iar cealaltă a rămas în consolă, sprijinită pe acoperişul de la ultimul etaj al construcţiei noului corp de clădire al spitalului.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Traficul rutier în zonă a fost blocat, iar mai multe echipaje de pompieri, poliţie şi jandarmi au fost mobilizate la spital.
Echipele de intervenţie încearcă să recupereze în siguranţă fragmentul de utilaj rămas suspendat pentru ca acesta să nu se prăbuşească şi să antreneze în cădere şi alte elemente de construcţie.
Macaraua nu aparţine firmei de contrucţii care executa lucrările la spital, ci a fost închiriată de la o altă societate.
Investiţia la noul corp de clădire de la Spitalul de Copii din Timişoara este de aproape 40 de milioane de lei, cu TVA. Lucrările au început în aprilie 2014, iar aproape doi ani acestea au fost sistate.
La Spitalul de Copii ”Louis Ţurcanu” din Timişoara se construieşte un nou corp de clădire, după ce în anul 2013 familiei de romi Cârpaci i s-a retrocedat una din clădirile în care funcţiona acest spital.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.