Poliţiştii de frontieră de la Nădlac, judeţul Arad, au găsit, ascunşi într-o autoutilitară condusă de un cetăţean român, nouă vietnamezi cu vârste cuprinse între 21 şi 38 de ani, care încercat astfel să iasă ilegal din România. Autoutilitara ar fi trebuit să transporte pufuleţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Potrivit unui comunicat de presă al Poliţiei de Frontieră, în noaptea de duminică spre luni, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac (judeţul Arad) - Nagylak (Ungaria) s-a prezentat pentru formalităţile de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român, în vârstă de 22 de ani, conducând o autoutilitară înmatriculată în România. Conform documentelor de însoţire a mărfii, şoferul transporta cutii şi saci de pufuleţi, având ca destinaţie Germania.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea controlului amănunţit al mijlocului de transport. Astfel, în interiorul autoutilitarei au descoperit în compartimentul marfă, ascunse sub cutiile şi sacii de pufuleţi, nouă persoane, dintre care opt bărbaţi şi o femeie. În cadrul primelor verificări, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoanele sunt cetăţeni din Vietnam cu vârste cuprinse între 21 şi 38 ani, care au declarat că intenţionau să ajungă în state din vestul Europei”, se arată în comunicat.
 
Poliţiştii de frontieră fac cercetări pentru trafic de migranţi pentru şoferul autoutilitarei, respectiv tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat faţă de cetăţenii străini ascunşi.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.