Un bărbat în vârstă de 56 de ani internat la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ a murit, în cursul nopţii de duminică spre luni, după ce a căzut de la etajul doi al unităţii medicale.
”La data de 11 noiembrie, ora 02.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Piatra-Neamţ au fost sesizaţi cu privire la faptul că, un bărbat, în vârstă de 56 de ani, din Piatra-Neamţ, ar fi căzut de la etajul doi al unei unităţi medicale, din municipiul Piatra-Neamţ, unde acesta era internat”, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ.
Trupul bărbatului a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală Neamţ, în vederea realizării necropsiei.
Poliţiştii au deschis, în această cauză, un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Pacientul era internat în secţia de Chirurgie.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.