Poliţiştii din Drobeta Turnu Severin au prins doi tineri care au furat dintr-o locuinţă, aflată la etajul patru al unui bloc din municipiu, bunuri în valoare de 55.000 lei, ei pătrunzând în imobil de pe acoperişul clădirii, prin escaladarea zidurilor şi forţarea geamurilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat de presă transmis, duminică, poliţiştii din Drobeta Turnu Severin au surprins în flagrant patru tineri, cu vârste cuprinse între 17 şi 32 de ani, suspectaţi de furturi. 

”Aceştia se deplasau, pe raza municipiului, cu un autoturism, al cărui conducător auto a refuzat să oprească la semnalul regulamentar al poliţiştilor. Echipajul de poliţie a procedat la urmărirea acestora, ocazie cu care autovehiculul a fost imobilizat, doi dintre tineri, de 17 respectiv 32 de ani fiind reţinuţi, iar ceilalţi doi reuşind să fugă în direcţii diferite”, se arată în comunicat.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În maşină, poliţiştii au descoperit mai multe obiecte, posibil, să fi fost folosite pentru pătrunderea în locuinţe, un seif în care se afla suma de 10.200 euro şi bijuterii.

”Extinzând cercetările, s-a stabilit faptul că suspecţii au pătruns de pe acoperişul unui bloc într-un imobil situat la etajul patru, prin escaladarea zidului clădirii şi forţarea geamurilor, de unde au sustras bunurile respective”, mai arată sursa citată.

Prejudiciul în valoare de aproximativ 55.000 lei a fost recuperat şi restituit părţii vătămate, iar faţă de cei doi dintre suspecţi s-a luat măsura reţinerii. Ullterior, aceştia au fost prezentaţi Judecătoriei Drobeta Turnu Severin cu propunere de arestare preventivă, aceasta fiind însuşită.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. 

Poliţiştii încearcă să-i găsească pe ceilalţi doi suspecţi care se aflau în maşină. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.