Poliţiştii de frontieră de la Porţile de Fier II din judeţul Mehedinţi au prins 16 cetăţeni străini care au încercat să intre ilegal în România, din Serbia, cu ajutorul unei bărci. Aceştia au înfruntat condiţiile meteo nefavorabile, traversând fluviul Dunărea cu zece copii, dintre care unul în vârstă de şase luni.
"În data de 25.05.2021, în jurul orei 08.00, o patrulă a poliţiştilor de frontieră de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Porţile de Fier II - judeţul Mehedinţi, pe timpul desfăşurării misiunii de supraveghere, a observat, cu ajutorul aparaturii cu termoviziune, pe direcţia km. flv. 889, o ambarcaţiune în care se aflau mai multe persoane şi care se îndrepta din Serbia spre malul românesc al Dunării”, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei de Frontieră.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Echipajele mobile au intervenit cu operativitate, având în vedere condiţiile meteo nefavorabile: vânt puternic, valuri mari şi ploaie torenţială.
"Grupul de persoane, format din adulţi şi copii, ajuns în siguranţă la mal, a fost condus la sediul sectorului pentru verificări. Astfel, poliţiştii de frontieră au stabilit ca cei în cauză sunt cetăţeni din Iran şi Irak, şase adulţi, cu vârste cuprinse între 30 şi 40 de ani şi zece minori, cel mai mic având doar 6 luni”, se mai arată în comunicat.
La cercetări, adulţii au declarat că au părăsit teritoriul Serbiei încercând să treacă fraudulos în România peste fluviul Dunărea, cu ajutorul unei bărci.
Poliţiştii de frontieră au deschis o anchetă şi fac cercetări în acest caz.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.