Un medic ortoped din Arad a fost prins în flagrant, în timp ce primea 20 de kilograme de cannabis. El a fost reţinut 24 de ore pentru trafic de droguri. Procurorii DIICOT precizează că valoarea de piaţă a drogurilor se ridică la 200.000 de euro.
UPDATE: ”La data de 01.02.2024, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Timişoara au dispus reţinerea a 3 inculpaţi, cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic international de droguri de risc şi trafic intern de droguri de risc. Măsurile au fost dispuse, după ce, în ziua anterioară, doi dintre inculpaţi au fost prinşi în flagrant în municipiul Timişoara deţinând în autoturism 3 colete conţinând 20 kilograme canabis ( ambalate în mai multe pungi) destinat comercializării, a cărui valoare de piaţă este de aproximativ 200.000 euro. Drogurile au fost expediate din Spania şi introduse în ţară prin intermediul unei firme de curierat”, a transmis, joi, DIICOT, într-un comunicat de presă.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Sursa citată a rpecizat că, în urma investigaţiilor întreprinse s-a stabilit că inculpaţii urmau să predea întreaga cantitate de drog de risc celui de al treilea inculpat, situaţie în care s-a organizat o nouă acţiune, în cursul căreia acesta din urmă a fost prins în flagrant, pe raza municipiului Arad, la scurt timp după preluarea drogurilor de la ceilalţi doi.
”În cursul acestei zile, urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş cu propunerea de arestare preventivă a inculpaţilor, pentru o perioadă de 30 de zile”, a mai transmis DIICOT.
ŞTIRE INIŢIALĂ: Potrivit unor surse judiciare, procurorii DIICOT din Timişoara au organizat operaţiunea de prindere în flagrant a medicului, care este ortoped la Spitalul Judeţean Arad.
Acesta a preluat drogurile de la două persoane care le-au adus din Timişoara. Medicul urma să plătească suma de 2.000 de euro.
Drogurile proveneau din Spania, iar tranzacţia a avut loc în cartierul Micalaca din Arad.
Cele două persoane care transportau cannabis au fost prinse la Timişoara şi au colaborat cu achetatorii.
Medicul a fost reţinut pentru 24 de ore şi va fi cercetat pentru trafic de droguri.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.