Autorităţile au declanşat, sâmbătă, mecanismul ”Alertă răpire copil” după ce o fată de 15 ani din Târgu Ocna ar fi fost urcată într-o maşină de două persoane necunoscute. Astfel, au fost începute ample acţiuni de căutare, fata fiind găsită în municipiul Bacău. Ea a fost dusă la sediul Poliţiei pentru a se stabili ce s-a întâmplat.
”La data de 10 februarie a.c., în jurul orei 13.45, dispeceratul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău a fost sesizat, prin apelul unic de urgenţă 112, cu privire la dispariţia unei minore, respectiv, Stănescu Ileana, în vârstă de 15 ani. Din cercetări a reieşit faptul că, la data de 10 februarie a.c., în oraşul Târgu Ocna, minora ar fi fost urcată într-un autoturism, împotriva voinţei acesteia, de către două persoane necunoscute, plecând cu aceasta într-o direcţie necunoscută”, a transmis Poliţia Română.
Ca urmare, s-a declanşat mecanismul ”Alertă răpire copil”, constituindu-se celula de criză.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Astfel, au fost declanşate ample căutări, mai multe echipaje din judeţ efectuând verificări, în vederea depistării minorei. De asemenea, au fost date publicităţii semnalmentele acesteia: 1,60 înălţime, 55 de kg, ochi căprui, păr roşcat. La momentul dispariţiei, aceasta era îmbrăcată cu geacă neagră şi fustă de culoare deschisă.
”În urma activităţilor specifice desfăşurate cu operativitate de poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău, minora a fost identificată în municipiul Bacău. În acest moment, aceasta se află la sediul Poliţiei municipiului Bacău, pentru audieri, în vederea lămuririi tuturor circumstanţelor dispariţiei”, a precizat sursa citată.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.