Bărbatul din localitatea Seini, judeţul Maramureş, căutat de către salvamontişti şi poliţişti după ce a plecat de acasă ameninţând că se sinucide a fost găsit teafăr, joi seară. Poliţia anunţă că nu a fost victima niciunei infracţiuni.
Poliţia judeţeană Maramureş a anunţat, vineri dimineaţă, că a fost revocată darea în urmărire a tânărului din localitatea Seini a cărui familie i-a anunţat dispariţia, joi.
„Acesta a fost depistat aseară, în jurul orei 20.00. Pe perioada plecării, tânărul nu a fost victima vreunei infracţiuni”, transmit oficialii instituţiei.
Conform declaraţiilor familiei, bărbatul, în vârstă de 28 de ani, a plecat de acasă ameninţând că se sinucide. El a mai avut recent o tentativă de a-şi pune capăt zilelor. Tânărul a fost căutat timp de mai multe ore prin pădurea din apropierea localităţii de domiciliu, salvamontiştii folosind inclusiv caera cu termoviziune.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.