Poliţistul rănit la Rădăuţi a fost stabilizat de către medicii de la spitalul din localitate şi a fost transpoirtat la spitalul din Suceava, pentru o evaluare medicală complexă. Dacă se va impune o intervenţie neurochirurgicală, poliţistul va fi transportat într-un centru universitar, un elicopter SMURD fiind pregătit să intervină.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), agentul şef adjunct de poliţie Sfichi Dan Ciprian a fost stabilizat de medicii de la spitalul din Rădăuţi.

”El a fost transportat la spitalul din Suceava unde este supus unei evaluări medicale aprofundate. Specialiştii de la Departamentul Pentru Situaţii de Urgenţă din MAI monitorizează situaţia şi dacă se va impune o intervenţie neurochirurgicală, colegul nostru o să fie transportat la un centru medical universitar. De asemenea, un elicopter SMURD este pregătit de intervenţie, pentru cazul în care va fi nevoie”, au transmis reprezentanţii MAI.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Aceştia au anunţat că agresorul a fost reţinut.

Ofişerul a fost rănit grav cu o sabie marţi dimineaţă, în timpul unor percheziţii la Rădăuţi.

Poliţia Română a transmis, într-un mesaj pe Facebook, că agentul şef adjunct de poliţie Sfichi Dan Ciprian, de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale Suceava, a fost grav rănit în această dimineaţă.

"Suntem alături de colegul nostru, agent şef adjunct de poliţie Sfichi Dan Ciprian, din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Suceava, care, în această dimineaţă, a fost rănit foarte grav, la cap şi braţ, în timpul unei misiuni. Să ne rugăm cu toţii ca Ciprian să ducă misiunea până la capăt, si sa se întoarcă în rândurile noastre sănătos!",  este mesajul Poliţiei Române.

În momentul în care a fost atacat, poliţistul participa la percheziţii în Rădăuţi.

Poliţistul se află la spital, starea sa fiind evaluată pentru a se stabili dacă este necesar să fie transportat la un spital din Capitală.

 

 
 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.