Mai mulţi turişti din Polonia sunt căutaţi, joi, de salvamontişti şi jandarmi montani, după ce au anunţat la 112 că s-au pierdut în Munţii Făgăraş, pe traseul spre Vârful Moldoveanu, iar unul dintre ei s-a rănit. Preşedintele Salvamont România, Sabin Cornoiu, afirmă că în zona în care s-ar afla nu există riscuri şi că turiştii vor fi recuperaţi, un elicopter fiind trimis pentru a-i localiza mai uşor.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, Ciprian Sfreja, a declarat pentru News.ro că apelul la 112 a fost făcut de o persoană dintr-un grup de zece turişti polonezi care s-au rătăcit în Munţii Făgăraş.
''O persoană ar fi rănită la mână şi mai are un traumatism cranio-cerebral, dar este conştientă. Operaţiunea de recuperare a fost preluată de salvamontişti şi jandarmii montani, fiind trimis şi un elicopter pentru survolarea zonei”, a declarat Sfreja.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Turiştii s-ar afla pe un traseu spre Vârful Moldoveanu, iar unul s-ar fi rănit căzând pe o cărare.
Preşedintele Salvamont România, Sabin Cornoiu, a declarat pentru News.ro că în zona în care s-ar afla turiştii nu există riscuri pentru siguranţa acestora.
”Turiştii sunt bine, unul a căzut şi s-a lovit, mai greu e să comunicăm cu ei din cauză că au un telefon cu număr străin şi nu prea se reuşeşte să se facă legătura. Dacă restabilim legătura, vom încerca să-I direcţionăm prin telefon, până la un punct de întâlnire. În caz contrar, îi vom intercepta pe traseu, iar dacă starea medicală a rănitului o va impune, vom solicita elicopter SMURD”, a spus Cornoiu.
Conform şefului Salvamont, nu există dificultăţi în operaţiunea de recuperare a turiştilor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.