Pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare încearcă de 18 ore să stingă incendiul izbucnit joi la un depozit de carton. În urmă cu o zi, patru pompieri au ajuns la spital după ce li s-a făcut rău în timpul intervenţiei.
”Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă SOMEŞ al judeţului Satu Mare intervine în continuare pentru lichidarea focarelor care se manifestă la depozitul de colectare deşeuri carton, hârtie şi mase plastice, de pe strada Magnoliei, municipiul Satu Mare. La faţa locului sunt dislocate şase autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o autoscară. Forţele profesioniste din cadrul ISU Mzramureş şi ISU Bihor s-au retras”, anunţă instituţia vineri dimineaţă.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Operaţiunea de stingere se desfăşoară de mai bine de 18 ore iar până în prezent incendiul a fost lichidat pe o suprafaţă totală de aproximativ 9000 m² dintre care 4000 m² în interiorul a două hale.
Intervenţia este coordonată în continuare de la locul producerii evenimentului de către inspectorul şef al ISU Satu Mare, domnul locotenent colonel Buzduga Sergiu Marius.
”Misiune în dinamică!”, precizează reprezentanţii ISU.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.