Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ spun că femeia de 49 de ani, înjunghiată mortal de soţul ei, vineri după-amiază, în cadrul Spitalului Judeţean, nu solicitase ordin de protecţie faţă de acesta şi nici nu depusese sesizări privind acte de violenţă.
Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Piatra Neamţ au fost sesizaţi vineri, în jurul orei 16, cu privire la faptul că, în unitatea medicală din Piatra Neamţ, a fost înjunghiată o femeie.
“Din cercetările preliminarii efectuate a reieşit că, un bărbat de 50 de ani, din Piatra Neamţ, şi-ar fi înjunghiat mortal soţia de 49 de ani. Persoana bănuită de comitarea faptei se află în custodia poliţiştilor. De precizat este faptul că victima nu solicitase ordin de protecţie faţă de acesta. De asemenea, în prealabil, nu ar fi depuse sesizări privind posibile acte de violenţă”, au precizat reprezentanţii IPJ Neamţ.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Ancheta este coordonată de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ.
“În urma administrării probatoriului, procurorul competent pentru soluţionarea cauzei va dispune o măsură preventivă faţă de cel în cauză”, a precizat sursa citată.
Directoarea de îngrijiri medicale din cadrul Spitalului Judeţean Neamţ, în vârstă de 49 de ani, a fost înjunghiată mortal de soţul ei, vineri după-amiază, fapta având loc în cadrul unităţii medicale.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.