Ionel Marcel Lepa, bărbatul care a împuşcat mortal un poliţist, la Recaş, judeţul Timiş, va rămâne internat câteva zile la Spitalul Municipal din Timişoara, el fiind supus unei intervenţii chirurgicale în urma căreia medicii au scos două gloanţe. El va fi păzit de poliţişti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Medicul Ovidiu Burlacu, şeful Secţiei de chirurgie toracică din cadrul Spitalului Municipal Timişoara, a declarat, marţi, că Ionel Marcel Lepa a fost operat şi că nu i-a fost pusă în pericol viaţa, având în vedere că avea plăgi prin împuşcare.

"Are o stare stabilă. Rănile provocate de proiectile, care au fost în corpul pacientului, nu au afectat vase, nervi şi nu i-au periclitat viaţa. Ambele proiectile au penetrat unul mâna, unul toracele, dar fără să avem şi un orificiu de ieşire. Amândouă au fost recuperate şi urmează să se facă, probabil, o expertiză. Încă este în sala de operaţie. În mod normal, rănile provocate de un proiectil, el nefiind cu potenţial letal, dar stând două-trei zile de la producerea evenimentului, există un potenţial infecţios, cu un risc de septicemie şi pentru asta, două-trei zile probabil va rămâne la noi", a declarat Burlacu.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Managerul Spitalului Municipal Timişoara, medical Olimpia Oprea, a declarat că pacientul va fi singur într-un salon şi va fi sub pază.

"Deocamdată este sub pază, va fi preluat peste două ore de o echipă din Timişoara care va rămâne în spital pentru asigurarea pazei. Va fi singur în salon”, a spus Oprea.

Ionel Marcel Lepa l-a împuşcat mortal, duminică, în zona pieptului şi gâtului, pe poliţistul Cristian Amariei, în vârstă de 43 de ani, în timp ce acesta încerca să îl captureze.

Bărbatul era căutat după ce fusese condamnat pentru tâlhărie.

Ionel Marcel Lepa a fost prins în noaptea de luni spre marţi, în jurul orei 4.45, în casa bunicii unui prieten de-ai săi din localitatea Remetea Mare. Arma cu care a fost ucis poliţistul a fost găsită asupra lui Lepa. El avea la brâu atât pistolul, cât şi o borsetă cu gloanţe, conform imaginilor din momentul capturării.

Lepa a fost prins de o echipă de flagrant a Biroului de operaţiuni speciale, împreună cu o echipă de la SIAS, la  7 kilometri de locul crimei.

Potrivit poliţiştilor, bărbatul era rănit, iar rănile i se agravaseră. El a fost dus la spital cu o ambulanţă, iar in locuinţa în care se ascundea a fost găsit pistolul cu care a fost ucis poliţistul şi cartuşe.

Bărbatul se afla în localitatea Remetea Mare, în casa bunicii unui prieten, casă pe care anchetatorii o verificaseră luni şi unde au găsit urme suspecte de sânge.

În momentul capturării bărbtul nu a opus rezistenţă.

Luni, anchetatorii au verificat mai multe piste false, iar înainte de miezul nopţii au verificat inclusiv dacă în apropiere de Timişoara au fost trase focuri de armă, aşa cum se anunţase la numărul de urgenţe 112. În final s-a stabilit că a fost vorba de un foc de artificii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.