Incendiul izbucnit la baraca din Cernavodă, în care locuiau persoane fără adăpost, a fost stins după aproape şase ore, cauza izbucnirii flăcărilor fiind în curs de stabilire. Peste 40 de pompieri au intervenit pentru stingerea focului. Nu s-au înregistrat victime.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, focul a fost stins în jurul orei 3.15, incendiul distrugând baraca respectivă pe o suprafaţă de 1.200 de metri pătraţi.
La faţa locului au intervenit trei autospeciale de la Cernavodă, două de la Medgidia, una de la Călăraşi şi una de la Ialomiţa, în total acţionând 36 de pompieri militari, dar şi două autospeciale de la Centrala Nuclearelectrică de la Cernavodă cu 9 pompieri civili.
Incendiul a fost stins după aproape şase ore. În urma evenimentului nu s-au înregistrat victime. O maşină de pompieri a mai rămas câteva ore pentru a supraveghea zona, după încheierea intervenţiei.
Specialiştii urmează să afle care a fost cauza izbucnirii incendiului.
Pompierii au fost solicitaţi să intervină, luni seară, la un incendiu izbucnit la o baracă situată în Cernavodă, iar persoanele care locuiau acolo s-au evacuat.
Primarului oraşului Cernavodă, Liviu Negoiţă, a declarat pentru News.ro că în zona respectivă sunt două barăci în care locuiesc oamenii străzii, iar una dintre barăci a luat foc. Edilul spune că în cele două barăci locuiesc aproximativ 15 familii.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.