Avocatul Iancu Toader care îl apără pe patronul Fermei Dacilor, Cornel Dinicu, în dosarul în care acesta este arestat preventiv în urma incendiului în care opt oameni au murit, afirmă că Dinicu a făcut „chiar mai mult decât i s-a cerut” pentru a obţine avizele necesare funcţionării Fermei Dacilor. „Nu vreau să fiu avocatul diavolului dar ce trebuia să facă, să îşi închidă singur această afacere? S-a bazat cu bună credinţă, o credinţă legitimă, pe poziţia autorităţii”, argumentează Iancu Toader referindu-se la clientul său.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Prezent, sâmbătă, în studioul Antena 3, avocatul Iancu Toader, unul dintre apărătorii lui Cornel Dinicu, a declarat că au existat numeroase demersuri „demersuri” pe care clientul său le-a făcut pentru a obţine avize şi autorizaţii de la instituţiile statului. El a subliniat că „nu sunt probe certe care să arate vinovăţia” lui Dinicu. 
„Dacă veţi observa şi conţinutul referatului Parchetului, referatul de propunere  privind solicitarea măsurii arestării preventive, veţi observa că se face referire, însă într-un mod trunchiat, la ceea ce domnul Dinicu a încercat să facă, depunând toate diligenţele, chiar mai mult decât i s-a solicitat de către ISU pentru această autorizaţie”, a afirmat Iancu Toader. 
Întrebat dacă există la dosar vreo înregistrare în care să se vadă dacă cineva dă foc pensiunii, ipoteză avansată de clientul său înainte de la fi inculpat în dosarul care vizează incendiul, avocatul spune că nu a văzut tot materialul de la dosar, dar că, din datele pe care le are, până în prezent nu există o astfel de probă. 
Acesta a subliniat că nu are, deocamdată, acces la dosarul cauzei şi că a formulat cerere pentru a avea acces la actele din dosar şi la probatoriu.
Apărătorul a susţinut, în repetate rânduri, că omul de afaceri Cornel Dinicu a făcut demersuri pentru a obţine autorizaţii şi avize din partea instituţiilor, acesta făcând „chiar mai mult decât i s-a cerut de către ISU”, acuzând „lipsă de diligenţă din partea autorităţilor”.
„Nu vreau să fiu avocatul diavolului dar ce trebuia să facă, să îşi închidă singur această afacere? S-a bazat cu bună credinţă, o credinţă legitimă, pe poziţia autorităţii, pe poziţia exprimată de o instanţă de judecată. Acum ce facem? Închidem clădirea Guvernului? Aceasta e chestiunea: nu au murit oameni. Deci trebuie să aşteptăm să moară oameni ca să intervină autorităţile. De aceea am spus: până la un punct, rămâne în sfera contravenţionalului, se dă o amendă şi se continuă. Aici e o chestiune mult mai complexă, care trebuie analizată şi prin prisma acestei implicări a autorităţilor”, mai spune apărătorul. Întrebat dacă i s-a cerut mită sau dacă plătea mese pentru reprezentanţii unor instituţii, apărătorul lui Dinicu  a răspuns că nu cunoaşte acest lucru. 
„O astfel de afirmaţie, o astfel de explicaţie nu mi-a fost adusă. Mi-a fost adusă această explicaţie a încercărilor repetate de a obţine concursul autorităţilor competente şi s-a blocat în acest sistem birocratic”, adaugă Toader. 
Întrebat de ce nimeni nu a sunat timp de jumătate de oră la 112, în condiţiile în care incendiul a izbucnit între ora 5:00 şi 5:15, iar apelul care anunţa incendiul la 112 a fost dat la ora 5:46, apărătorul lui Dinicu a spus că există la dosar o declaraţie a unuia dintre martori care spune că a încercat să sune dar apelul a eşuat. 
El a explicat că Dinicu a încercat, în prim fază, să „se implice încât să preîntâmpine propagarea acestui incendiu”.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.