Pompierii au intervenit, miercuri dimineaţă, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o bandă transportoare din Portul Constanţa.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”În această dimineaţă, în jurul orei 05:44, am fost solicitaţi să intervenim la un incendiu bandă transportoare în Poartă 6 la Dana 86, Port Constanţa”, anunţă, miercuri, ISU Constanşa.

Sursa citată a precizat că la faţă locului s-au deplasat  3 autospeciale de stingere, autoscară şi 1 SMURD B2 din cadrul ISU Dobrogea, precum şi 1 autospecială de stingere aparţînând operatorului privat.

”În urma incendiului, au ars benzile transportoare şi un buncăr pe o suprafaţă totală de 2.000 mp”, a mai transmis sursa citată.

Incendiul a fost lichidat în jurul orei 07:17, iar în urma incidentului nu au fost semnalate victime.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.