Un incendiu puternic a izbucnit, joi dimineaţă, la două vagoane de tren dezafectate aflate în Gara de Nord din Timişoara, intervenţia pompierilor durând aproximativ două ore şi jumătate. Pompierii au găsit un om carbonizat, iar un altul cu arsuri grave, care a fost transportat la spital.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Banat” din judeţul Timiş, joi dimineaţă, în jurul orei 5.00 pompierii au fost solicitaţi să intervină pentru lichidarea unui incendiu la vagoane dezafectate aflate în Gara de Nord din Timişoara.

La locul intervenţiei au fost trimise mai multe echipaje de pompieri, iar intervenţia pentru stingerea incendiului a durat aproximativ două ore şi jumătate.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În urma incendiului, o persoană a murit carbonizată, iar alta a suferit arsuri grave, fiind transportată la spital. Cel mai probabil, cei doi sunt oameni ai străzii care se adăposteau în acele vagoane.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.