Acţiunile pompierilor români din Grecia au continuat şi în noaptea de duminică spre luni, anunţă IGSU, care precizează că fFocarele, care se întind pe mai mulţi kilometri pătraţi, s-au apropiat de zonele rezidenţiale, iar în unele situaţii incendiile au cuprins şi locuinţe.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Modulul naţional specializat de stins incendii de pădure acţionează, de peste 14 ore, în sprijinul salvatorilor eleni, în zonele puternic afectate de arderile necontrolate de vegetaţie uscată şi pădure. Pe fondul temperaturilor ridicate, lipsei precipitaţiilor, umidităţii reduse şi vitezei vântului, incendiile s-au dezvoltat cu repeziciune, afectând suprafeţe considerabile. Focarele, care se întind pe mai mulţi kilometri pătraţi, s-au apropiat de zonele rezidenţiale, iar, în unele situaţii, incendiile au cuprins şi locuinţe. Având în vedere riscul existent, autorităţile elene au dispus măsura evacuării zonelor locuite care erau în proximitate sau pe direcţia de propagare a flăcărilor şi a fumului”, precizează IGSU.
 
 
Misiunile pompierilor români au constat în protejarea şi stingerea locuinţelor, precum şi în limitarea incendiilor de vegetaţie. Astfel, pompierii români au acţionat neîntrerupt, pe toată durata nopţii, cu  3 maşini de stingere incendii de pădure, 1 maşină de stingere de mare capacitate (10.000 l apă), precum şi 1 cisternă de 30.000 l.
 
”Activarea şi operaţionalizarea modulului naţional specializat de stins incendii de pădure se realizează pentru executarea misiunilor specifice de monitorizare şi stingere a focarelor de pe teritoriul Greciei, în locaţiile stabilite de partenerii eleni. Prognoza de risc pentru astăzi rămâne la nivelul „extrem de ridicat”, conform autorităţilor elene, prin intermediul Secretariatului General pentru Protecţie Civilă. Harta riscului de incendiu, publicată de aceştia, arată că zona în care modulul îşi desfăşoară activitatea este încadrată la acelaşi nivel de risc”, precizează IGSU.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.