Douăzeci de conducători auto care circulau cu viteză excesivă pe autostrăzi au fost depistaţi, într-o săptămână, de poliţiştii Brigăzii Autostrăzi şi Misiuni Speciale a Poliţiei Române. Cele mai mari viteze înregistrate au fost de 197 kilometri la oră, pe autostrada A3 Turda-Borş.
În perioada 28 februarie – 4 martie, poliţiştii Brigăzii Autostrăzi şi Misiuni Speciale a Poliţiei Române care acţionează pentru siguranţa şi fluenţa traficului rutier pe autostrăzi au depistat 20 de conducători auto care circulau cu viteze excesive.
Astfel, pe autostrada A3, pe tronsonul Turda-Borş au fost depistaţi 19 conducători auto care au depăşit limita legală de viteză, circulând cu viteze cuprinse între 166 şi 197 km/h, iar un conducător auto a fost înregistrat de poliţişti circulând cu viteza de 185 km/h, pe Autostrada A1 Bucureşti-Piteşti, la kilometrul 46.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Vitezele maxime au fost înregistrate pe autostrada A3, pe tronsonul Turda-Borş, respectiv un bărbat, de 34 de ani, din Zărneşti, judeţul Braşov şi un bărbat, de 31 de ani, din Târnăveni, judeţul Mureş, care circulau cu 197 km/h.
Totodată, tot pe A3 Turda-Borş, a fost depistat şi un tânăr, de 25 de ani, din localitatea Viişoara, judeţul Cluj, care deţinea permisul de conducere de mai puţin de 1 an şi a condus cu viteza de 166 km/h.
Toţi conducătorii auto au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi între 1.305 şi 2.900 de lei. De asemenea, ca măsură complementară, le-au fost reţinute permisele de conducere, pentru 90 de zile.
Conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, viteza maximă admisă pe autostradă este de 130 km/h. De asemenea, trebuie ţinut cont de faptul că limita maximă se poate modifica, pentru motive legate de siguranţa rutieră, atunci când se circulă în condiţii meteo nefavorabile sau pe anumite segmente de drum, acest lucru fiind semnalizat prin indicatoare rutiere.
Depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni, respectiv de la 9 la 20 de puncte-amendă (în prezent, între 1.305 şi 2.900 de lei).
Totodată, se aplică sancţiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.