Un incendiu izbucnit la un autoturism aflat într-o curte din ocalitatea Voineşti, judeţul Iaşi, s-a extins şi la casa din imediata apropiere. Proprietara, o femeie de 80 de ani, a făcut atac de panică, fiindu-i acordat ajutor medical la faţa locului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Incendiu produs la un autoturism, care arde într-o curte, in sat/com. Voineşti. Intervine Detaşamentul 1 de Pompieri Iaşi cu o autospecială de intervenţie şi stingere cu apă şi spumă”, au anunţat iniţial reprezentanţii ISU Iaşi.

Ulterior, au transmis că, până la sosirea forţelor de intervenţie, incendiul s-a propagat şi la casa de locuit, fiind suplimentate forţele de intervenţie cu două autospeciale de intervenţie şi stingere şi o ambulanţă de prim-ajutor calificat.
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
 
Incendiul a fost localizat. Autoturismul a ars în proporţie de 90%, iar la casă se manifestă în două dormitoare şi în pod, pe o suprafaţă de aproximativ 50 de metri pătraţi.
Proprietara, o femeie de 80 de ani, are atac de panică şi tensiune, fiind asistată medical de către echipajul de prim ajutor calificat.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.