Doi bărbaţi din Iaşi, suspectaţi că au şantajat un bărbat încă din luna august, pentru a le da 20.000 de lei, au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Poliţiştii au făcut percheziţii la domiciliile celor doi pentru a descoperi probe.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Iaşi, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, au făcut, marţi, două percheziţii domiciliare, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj.

”Din cercetările efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că, începând cu data de 1 august a.c., un bărbat de 36 de ani, cu sprijinul unui alt bărbat, de 31 de ani, i-ar fi transmis, în mod repetat, mesaje de ameninţare unui bărbat, de 41 de ani, cu scopul de a-l determina să îi remită, fără drept, 20.000 de lei, în urma unei promisiuni pe care acesta ar fi făcut-o de a-i împrumuta banii”, a transmis, miercuri, Poliţia Română.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În urma percheziţiilor au fost ridicate mijloace materiale de probă.

În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul de 36 de ani, bănuit de şantaj şi bărbatul, de 31 de ani, cercetat pentru complicitate la şantaj au fost reţinuţi de poliţişti, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore. Ulterior cei doi bărbaţi au fost prezentaţi, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi şi Judecătoriei Iaşi, instanţă care a dispus faţă de aceştia măsura preventivă a arestului la domiciliu, pentru 30 de zile.

Activităţile au beneficiat de suportul de specialitate al Unităţii Teritoriale de Analiză a Informaţiilor şi de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale Iaşi.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.