Atât prefectul judeţului Hunedoara, Marian Călin Petru, cât şi preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Laurenţiu Nistor, au solicitat, marţi, verificări privind modul în care s-a intervenit pentru deszăpezire, după ce un microbuz în care se aflau opt persoane, printre care trei copii, s-a răsturnat în afara carosabilului.
Accidentul s-a produs, marţi dimineaţă, pe DJ 705, în apropiere de localitatea Geoagiu, acest drum fiind în administrarea Consiliului Judeţean Hunedoara, instituţie care are încheiat contract cu o societate pentru întreţinerea lui atât pe perioada verii, cât şi în anotimpul rece.
"În calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, a trecut deja aproape o lună de zile de când am atras atenţia că în judeţul Hunedoara activitatea de deszăpezire şi întreţinere a drumurilor judeţene nu se desfăşoară corespunzător! Constat că lucrurile nu s-au schimbat, deoarece în această dimineaţă s-a produs, din păcate, un incident major care a pus în pericol sănătatea şi viaţa oamenilor! La ora 07:09 a fost activat Planul Roşu de Intervenţie, trei persoane având nevoie de îngrijiri medicale de specialitate. Este inadmisibil ca astfel de lucruri să se producă din cauză că unele persoane nu îşi asumă responsabilitatea şi nu îşi fac treaba, deşi sunt plătiţi! Este inadmisibil ca instituţia care administrează drumurile judeţene să nu fie interesată de modul în care acţionează societăţile cărora, prin contract, li s-au delegat aceste servicii. Am spus-o şi o repet: nu este normal să ne confruntăm cu astfel de situaţii în secolul 21! Cine se face responsabil, trebuie să răspundă legal!", a declarat Marian Călin Petru, prefectul judeţului Hunedoara.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Şi preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Laurenţiu Nistor, a dispus verificări privind deszăpezirea drumului pe care a avut loc accidentul.
”În urma accidentului de circulaţie produs în această dimineaţă pe DJ 705, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, domnul Laurenţiu Nistor, a dispus verificări pentru analiza modului în care au intervenit utilajele operatorului care asigură deszăpezirea pe acest sector de drum. De asemenea, a fost dispus un control la Serviciul Administrare drumuri şi la Dispeceratul de iarnă al Consiliului Judeţean Hunedoara. În cursul acestei dimineţi, reprezentanţii operatorului care are obligaţia de a întreţine acest sector de drum au fost convocaţi de preşedintele CJ Hunedoara, la sediul instituţiei, pentru a lămuri toate aspectele legate de modul în care s-a intervenit în cursul nopţii”, se arată într-un comunicat de presă, de marţi, al Consiliului Judeţean Timiş.
Un microbuz care transporta opt persoane, printre care şi trei copii, s-a răsturnat la marginea drumului, în localitatea Balşa din judeţul Hunedoara, lângă Geoagiu. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie.
”În urma accidentului au rezultat 3 victime, persoane adulte, conştiente, cărora li s-au acordat primele îngrijiri şi apoi au fost preluate de echipajele SMURD şi ale SAJ pentru a fi transportate la Spitalul Orăştie”, a transmis ISU Hunedoara.
Poliţia a deschis o anchetă în acest caz.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.