Un paznic de vânătoare a găsit, la marginea oraşului Petrila, judeţul Hunedoara, la 500 de metri de locuinţe, un urs care s-a prins într-un laţ. Jandarmii au păzit locul până vineri dimineaţă, când a ajuns un medic veterinar, care a tranchilizat animalul, acesta fiind ulterior eliberat. Poliţiştii au întocmit dosar penal.
Evenimente
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Imagini: Amator
”La data de 7 septembrie a.c., în jurul orei 20.05, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Petrila au fost sesizaţi de un paznic de vânătoare despre faptul că în localitatea Petrila, în zona Taia, se află un urs viu, prins într-un laţ. Echipa operativă formată din lucrători din cadrul serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase şi ai Poliţiei Oraşului Petrila, care s-a deplasat la faţa locului, a constatat faptul că în zona Taia, în extravilanul oraşului Petrila, la aproximativ 500 m de locuinţele din acea zonă deluroasă, se află un urs viu, adult, prins de picior într-un laţ format dintr-o sârmă oţelită”, a transmis IPJ Hunedoara.
Poliţiştii au deschis dosar penal pentru braconaj cinegetic şi continuă cercetările în acest caz.
Potrivit sursei citate, paza locului în care s-a aflat ursul a fost asigurată pe durata nopţii de jandarmi, până vineri dimineaţă, când medicul veterinar sosit la faţa locului a tranchilizat ursul, iar ca urma a examinării acestuia s-a constat că prezenta o excoriaţie şi edem uşor la piciorul drept din spate, nefiind constatate fracturi sau leziuni incompatibile cu viaţa, astfel că a fost eliberat.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.