O fetiţă de şapte ani este căutată, joi după-amiază, de pompierii hunedoreni după ce a dispărut în apele unui canal paralel cu râul Strei, în dreptul localităţii Bretea Română. Ea se scălda alături de sora ei de 16 ani, care a reuşit să se salveze din apele reci, fiind în stare de şoc.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, o fetiţă de numai 7 ani a dispărut, joi după-amiază, în canalul de derivaţie a apei ce se află paralel cu râul Strei, în dreptul localităţii Bretea Română.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Fetiţa a plecat la scăldat împreună cu sora ei de 16 ani, care a reuşit să iasă din apele reci, fiind găsită de echipajele de intervenţie în stare de şoc. 12 pompieri militari caută fetiţa dispărută cu ajutorul bărcilor din dotare, asistaţi de o autospeciala şi un echipaj SMURD”, transmite ISU Hunedoara.
Pentru a facilita găsirea fetiţei, a fost închis barajul Plopi din amonte de locul accidentului, scăzându-se astfel nivelul apei din canal.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.