Doi tineri, ambii de 18 ani, din oraşul Petrila, judeţul Hunedoara vor fi audiaţi de procurori. Ei sunt suspectaţi că ar fi omorât un bărbat de 48 de ani, chiar în locuinţa acestuia, în data de 30 mai. Cadavrul bărbatului a fost descoperit de poliţişti sâmbătă seară.
"La data de 04 iunie 2022, in jurul orei 21.15, Poliţia Oraşului Petrila a fost sesizată cu privire la faptul că un bărbat în vârstă de 48 de ani a fost găsit decedat în locuinţă, posibil de mai multe zile. Cadavrul bărbatului a fost transportat la Morga Spitalului de Urgenţă Petroşani, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului, iar după efectuarea cercetărilor, moartea suspectă a bărbatului a fost reîncadrată în infracţiunea de omor", transmite IPJ Hunedoara.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
In urma investigaţiilor poliţiştii au stabilit că bărbatul este decedat din data de 30 mai, moartea sa fiind violentă, produsă prin lovire cu corp dur.
"Doi tineri, ambii în vârstă de 18 ani, din Petrila, bănuiţi de comiterea faptei, au fost prezentaţi în această dimineaţă magistraţilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, în vederea audierii şi a luării măsurilor legale. Investigaţiile, în acest caz, au fost preluate, conform competenţei, de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara", transmite IPJ Hunedoara.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.