Un bolovan a căzut, marţi, peste o casă din municipiul Hunedoara şi a avariat-o serios. În imobil se aflau o femeie cu doi copii, dar erau la parter când s-a produs incidentul. Deocamdată, autorităţile nu au nicio explicaţie cu privire la provenienţa bolovanului, nefiind o zonă montană. Un echipaj CBRN a făcut măsurători şi a stabilit că piatra nu conţine material radioactiv, ci doar probabil zgură şi metal. Obiectul va fi transportat la INSEMEX.
”În urma unui apel la 112, prin care s-a anunţat faptul că o piatră a căzut prin acoperişul unei case din municipiul Hunedoara, s-au deplasat de urgenta la locul indicat o autospecială de lucru cu apă şi spumă precum şi un echipaj SMURD din cadrul detaşamentului de pompieri Hunedoara. Concomitent, a fost alertat şi trimis la locul intervenţiei echipajul CBRN din cadrul ISU Hunedoara, care a efectuat măsurători asupra pietrei, in urma analizei rezultând că aceasta nu prezenta pericol radiologic”, a transmis, marţi, ISU Hunedoara.
Sursa citată a precizat că, din fericire, mama împreună cu cei doi copii minori nu se aflau la etajul clădirii în momentul impactului, ci la parterul locuinţei.
”Pagubele materiale sunt însemnate, fiind afectat acoperişul casei, plafonul unei camere şi mobilierul din aceasta”, mai transmite ISU Hunedoara.
Pentru o analiză amănunţită, bolovanul a fost ridicat de către IPJ Hunedoara şi transportat la INSEMEX Petroşani.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Piatra are 30 X15 cm şi 40-50 kg greutate.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.