Bărbatul care şi-a aruncat iubita pe geam, de la etajul al treilea al unui bloc din Călan, la începutul lunii februarie, a fost trimis în judecată de procurorii hunedoreni.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara a anunţat, vineri, printr-un comunicat de presă, că a fost finalizată urmărirea penală şi a dispus trimiterea în judecată a unui bărbat pentru comiterea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor asupra unui membru de familie.
“La data de 05.02.2022, în jurul orelor 17.45, pe fondul unui conflict spontan, în timp ce se aflau în locuinţa comună situată în oraşul Călan, inculpatul M.F.M. a lovit-o cu pumnii în mai multe zone ale corpului şi capului pe persoana vătămată P.C.G. (concubina sa), până a observat că aceasta era plină de sânge şi nu mai mişca, după care a ridicat-o de jos şi a transportat-o afară din locuinţă, până la capătul holului de la etajul trei, în balcon, aruncând-o pe persoana vătămată peste balustradă, de la o înălţime de circa 9,6 metri faţă de sol, în urma agresiunilor şi căderii de la înălţime, persoanei vătămate fiindu-i provocate leziuni care necesită pentru vindecare 110-120 de zile de îngrijiri medicale”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Dosarul a fost trimis Tribunalului Hunedoara pentru soluţionare.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.