Cei doi muncitori prinşi sub tone de moloz provenit în urma prăbuşirii unui turn de extracţie de la Exploatarea Minieră Uricani sunt morţi, iar trupul celui de-al doilea bărbat a fost găsit de pompieri şi urmează să fie extras.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Cei doi muncitori sunt decedaţi. Au leziuni incompatibile cu viaţa. Oficial, decesul este declarat de medici sau anchetatori”, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara.

Şi trupul celui de-al doilea muncitor, un bărbat de 31 de ani, a fost depistat şi urmează să fie scos de sub moloz.
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
 
"A fost găsit şi al doilea muncitor, în vârstă de 31 de ani, prins sub turnul prăbuşit. Se afla, îngropat sub dărâmături, la câţiva metri de colegul său. Echipele de intervenţie ale Detaţamentului Petroşani acţionează pentru extragerea bărbatului”, a transmis ISU Hunedoara.
 
Un turn de extracţie de la Exploatarea Minieră Uricani s-a prăbuşit, miercuri, peste o autobasculantă în care se aflau doi muncitori, unul de 31 de ani şi altul de 41 de ani. 
 
Imediat, la locul accidentului au intervenit aproximativ 40 de pompieri şi mai multe echipaje canine. De asemenea, s-a folosit o cameră cu termoviziune.
 
Căutările au fost întrerupte aproape de miezul nopţii şi au fost reluate la primele ore ale dimineţii. Trupul primului muncitor a fost găsit joi dimineaţă, sub o placă de beton.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.