Rampa de gunoi a oraşului Cluj-Napoca a luat foc în noaptea de miercuri spre joi şi arde de aproximativ 12 ore pe o suprafaţă de 3500 de metri pătraţi, pompierii reuşind să lichideze flăcările vizibile, dar se mai intervine pentru focarele care ard mocnit. Rampa de gunoi a mai fost cuprinsă de câteva incendii de la începutul anului, însă acesta este de cea mai mare intensitate.
Incendiul la groapa de gunoi de la Pata Rât a fost raportat la 112 în jurul orei 01.00, iar mai multe echipaje de pompieri intervin de atunci, flăcările vizibile fiind lichidate.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Cluj, Andrei Biriş, a declarat pentru News.ro că a fost afectată o suprafaţă de 3.500 de metri pătraţi.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Se acţionează în continuare cu aceleaşi efective care au fost prezente şi pe parcusul nopţii, adică 12 pompieri cu patru autospeciale din cadrul a trei subunităţi de intervenţie. Eforturile acestora sunt sprijinite de trei autoexcavatoare, care intervin în masa de deşeuri pentru a se putea ajunge cu apă la focare”, a spus Biriş.
Pompierii au primit în ajutor şi şase autocisterne ale unor firme, iar în primele 12 ore de intervenţie au folosit peste 400 de tone de apă. Operaţiunile de stingere vor continua, iar zona va fi supravegheată cel puţin 24 de ore după lichidarea focarelor.
Alte câteva incendii mai mici au izbucnit de la începutul anului la aceeaşi rampă de gunoi, însă acesta este cel mai mare, celelalte afectând suprafeţe de câteva sute de metri pătraţi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.